Abuzatorii sunt necesari, abuzatorii sunt importanți. De ce sunt necesari ei în societate? Cum altfel credeți că poate crește o persoană într-o poziție de victimă? Există o expresie foarte cool „cel controlat caută pe cineva care să controleze”, și nu invers. Dacă luăm o persoană în poziția unui copil, vom vedea că poziția sa este în așa fel încât să stea, nu să ia o decizie, să căutăm pe cineva pe care să-l învinovățim și, în general, să fie responsabil pentru el. Adică persoana victimă caută putere din exterior, iar apoi își găsește controlorul/agresorul care să-l ajute să iasă din această poziție. Persoana victimă începe să sufere din cauza faptului că agresorul ajunge să lovească cel mai dureros punct cu comportamentul său. El poate manipula plecarea în care se declanșează decorul, când în scenariul a doi nu pot exista decât două moduri: „ori ești cu mine și ești bun, fie te las și rămâi rău”. Iar abuzatorul pleacă prin răceală/ignoranță/mânie și acuzații, despărțirea nu poate arăta sănătoasă, în ea persoana victimă rămâne neapărat rea/fără valoare și deci abandonată. Apoi persoana rămâne cu gândurile „ce am greșit și pot remedia ceva?” Acest lucru chinuiește și provoacă suferință, în interior există un sentiment de „rău” cu gol. Chiar dacă persoana victimă pleacă singură, tot trăiește același lucru, pentru că după marea plecare va veni o singurătate dureroasă, dintr-o identitate neformată, din moment ce sprijinul altuia a completat-o. Victima are o convingere profundă, nu întotdeauna conștientă, că este atât de rea încât nimeni nu are cu adevărat nevoie de ea. Și pe de o parte, acest lucru este adevărat, părinții ei nu aveau nevoie de ea în copilărie și ea a simțit acest lucru prin neglijarea dorințelor și sentimentelor ei. Dar, de când era copil, nu a putut face legătura că asta nu a fost din cauza ei, ci din cauza părinților înșiși. Copilul nu poate crede că părintele poate fi rău; acest lucru se datorează fricii de moarte. La urma urmei, un copil depinde în mod vital de părinții săi. Și apoi agresiunea se întoarce asupra ei însăși, „Sunt rău”. Și uite cât de logic este totul, o victimă cu această atitudine îl găsește pe abuzator ca părinte și se simte dependentă de el. Toate acestea sunt create pentru a construi puterea lângă agresor și a ieși din sub presiune cu conștientizarea deplină că „Sunt bine așa cum sunt și nu trebuie să mă perfecționez și să merit dragoste.” Aceasta este sarcina fiecărui copil, să se separe, să devalorizeze tot ce este valoros pe care l-au dat părinții - posibilitatea de a simți această viață. Este important să devalorizezi pentru a te desprinde și a începe să te explorezi și să-ți construiești viața fără cel de care depinzi. De aceea, dependența emoțională de o persoană se formează din cauza fricii de propriul viitor. Și vă voi spune un secret, de fapt, nu există agresori și victime, atât personaje individuale, cât și salvatori. Aceasta este aceeași persoană care caută sprijin în altul și găsește pe cineva asemănător cu sine pentru a crește personal, pentru a se vedea în altul și pentru a începe să lucreze pe sine. Una dintre temerile pe care le au oamenii înainte de a merge la psiholog este să audă interzicerea menținerii în continuare a unei astfel de relații, pentru că victima însăși știe că relația trebuie să se încheie dacă este dureroasă, psihologul va spune același lucru... Dar , sunt mereu în favoarea să-l las așa cum este să se coacă. De îndată ce puterea din interior apare sub forma încrederii în sine și apare abilitatea de a trăi prin durerea de a pierde ceva valoros, o persoană poate supraviețui matur unei despărțiri fără a se prăbuși. Vă puteți înscrie pentru o consultație prin orice mesager specificat în contact..