De la autor: Am scris scenariul basmului în 2006. La spectacol au fost prezenți actori neprofesioniști, psihologi existențiali și un regizor la fel de neprofesionist. Au jucat atât de sincer și din inimă încât au primit aplauze zgomotoase și cele mai mari note chiar și de la profesioniști. Puteți să-l puneți în scenă în organizația dvs., instituția de învățământ, ca o piesă de teatru sau pur și simplu să citiți rolurile și să discutați despre el. Va fi o activitate creativă bună pe tema singurătății și fricii. Script de basm pentru copii și adulți. Înțelegerea existențială a fricii și a singurătății. Autorul ideii și scenariului este psihologul practicant Tatyana Troyan Personaje: Rața urâtăMama RațăStăpâna RațăStăpâna colibeiRegina rațelorPisica ȚăranăGinaSoția țăranuluiFricaMoarteAutorLebedeRătuciDouă ganduriDouă rațe sălbatice Prima scenă Cea mai sună muzica lui Vivaldi. Vară. A 13-a melodie Pe scenă sunt „ouă” - rătuci, încovoiate sub pături, Mama Rață se așează în spatele lor, le îmbrățișează și își reglează păturile. Pe scenă sunt poze cu vara. Autor: - Se apropia vremea recoltei. Bătrânele făceau păpuși verzi din știuleți de porumb. Țăranii peticeau pături. Fetele au brodat rochii cu flori roșii de sânge. Băieții au cântat în timp ce strângeau fân de aur. Femeile au tricotat hanorace zgâriete pentru iarnă. Bărbații au ajutat să strângă, să scoată, să taie și să dezgroape darurile câmpurilor, grădinilor și grădinilor de legume. Vânturile au început să bată și în fiecare zi frunzișul a devenit din ce în ce mai subțire. Iar mai jos, lângă râu, rata-mamă stătea pe ouă într-un cuib. Totul a decurs conform așteptărilor pentru ea și, în cele din urmă, ouăle, unul după altul, au început să se miște și să sară, cojile au izbucnit și rătucile au apărut în lume. A mai rămas un ou, cel mai mare. Zăcea nemișcat în cuib, parcă din piatră. Rățușcile se târăsc afară de sub pătură, se scutură și aleargă veseli în jurul raței: - Uau, ce mare e lumea! E atât de multă lumină aici, Mama Rață: - Nu crezi că toată lumea este aici? E mult mai mare. Se întinde acolo, dincolo de grădină, până la câmp. Adevărat, nu am mai fost niciodată acolo. Ei bine, sunteți cu toții aici? Oh, nu, acesta este cel mai mare ou, intact. Când se va termina asta? În curând îmi voi pierde complet răbdarea. Ea le dă semințe în mâinile lor, ei ciugulesc. The Old Duck iese din culise. Mother Duck: - Bună, Lady Duck! Nu-i așa că este o zi frumoasă! Uite ce frumoși sunt copiii mei! Ei bine, nu sunt drăguți! Un singur lucru rămâne, nedezvăluit. Rața bătrână examinează rățuțele și oul, dă din cap: - Bună ziua și ție, rață! Copiii sunt chiar drăguți! Haide, arată-mi un ou care nu se deschide. Crede-mă, acest ou este un ou de curcan, este greșit! Gândește-te, nu poți conduce un curcan în apă. Lasă-l, nu-l lăsa afară! Urmează-Mi sfatul. Așa am fost păcălit odată. Ei bine, am avut multe probleme cu aceste pui de curcan. Nu aveam cum să-i ademenesc în apă. Am târâit și am târlait, dar asta este sfârșitul, Rața Mamă îi răspunde Bătrânului: „Nu, de vreme ce stau pe ouă atât de mult, un pic mai mult nu va strica”. Acest lucru pur și simplu nu mă deranjează. Dar știi că ticălosul ăsta, tatăl rățoșelor mele, nu a venit niciodată să mă vadă? Dar el a promis munți de aur, așa cum a curtat. I-am dat totul, iar el... - Asta e ideea, asta-i tot. Și când a primit totul de la tine, nu a mai avut nevoie de tine. O, tinerețe, tinerețe! Am văzut totul în viața mea. Te-ai gândit că va fi mereu cu tine? Prost se strecoară pe Răţuşă: - Hei, Răţuşcă, oul se deschide, iar Răţuşca Urâtă se târăşte din el. - E atât de multă lumină aici Rătuci cu Ei se uită la fratele lor cu interes ... Cât de urât, poate că este un curcan, până la urmă, Rățușa cea urâtă aleargă cu dibăcie cu ceilalți rătuci. Toată lumea dansează dansul rățuşilor. Și până și rata bătrână dansează cu tineretul Rața mama îi admiră pe copii, îi place cât de îndemânatic dansează Rătușa: - Nu, acesta este copilul meu,deși pare puțin ciudat. De fapt, la anumite lumini arată... aproape frumos! Și are labele mele, și aripile, și nasul Rață bătrână: - Hmm, labele, nasul, aripile! Rață proastă. Vei regreta că nu m-ai ascultat. La revedere, Mama Rață: - La revedere, doamnă Rață! Scena a 2-a Curtea păsărilor Mama Rață: - Și acum, copii, țineți-vă mâinile împreună, acum mergem la curtea păsărilor, vă voi prezenta în societate. Priviți, nu rămâneți în urmă, ca să nu vă calce nimeni și ferește-te de pisici. Faceți cunoștință cu mine - aceștia sunt puii mei de rățușă Copii, șarlată și plecați în fața Reginei Rațelor, ea este cea mai nobilă de aici, rasa spaniolă. Vezi, ea are o panglică roșie, ce frumoasă (arată spre privitorul care stă în primul rând cu o panglică roșie). Aceasta este cea mai mare distincție pe care o poate primi o rață. Atât oamenii, cât și animalele o recunosc imediat după acest plasture. Ei bine, este viu! Nu vă țineți labele împreună, rățușca ar trebui să-și întoarcă labele spre exterior, la fel cum fac mamele și tații lor. Uite (arată cum să stea în picioare). Acum înclinați-vă capetele și spuneți: „Cărlatan-șarlatan”. de aici inca un pui!!! De parcă nu avem suficiente guri de hrănit. Dar acesta, mare și urât, este o neînțelegere completă. Acesta a eșuat. Ar fi frumos să-l schimbe Regina Rațelor o împinge pe Rață - Mama: - Oprește-te! Nu-mi atinge ratusca! Nu ți-a făcut nimic rău! Nu este o neînțelegere! Înoată mult mai bine decât alții și are o inimă bună! Va creste foarte puternic! Doar că a petrecut prea mult timp în ou. Și asta l-a făcut puțin ciudat. Se va îndrepta, vei vedea (îndreaptă penele Rățușcii Urâte și își netezește buclele). Toată lumea o împinge pe Duckling (spre scenă). Se eschivează, se ascunde, dar nu există mântuire nicăieri. Mama rata îl protejează de spectatorii din curte, dar apoi se sătura de asta. Fear to the Duck: - Și s-ar putea să fii dat afară din cauza lui. Rața mamă strigă: - Nimeni nu-mi acceptă Rătușca. Poate chiar m-am înșelat și acesta nu este fiul meu? Dragi locuitori ai curții, Regina Rațelor nu permite rățușa mea să stea, ce părere aveți? (Răspunsuri din partea publicului). Regina rațelor: - Nu, trebuie să plece. Nu există loc pentru astfel de oameni în societatea noastră. El nu este ca toți ceilalți. El este diferit Mama Rață: - M-am săturat să te protejez. Mi-e teamă că societatea mea se va întoarce de la mine... (Către răţucă) Pleacă! Ca să nu te mai văd... Copii, hai să mergem acasă Rățușcă: - Mamă, mamă, nu mă lasă mama rață și rățușa! Iar Răţuşca Urâtă se întoarce din sală pe scenă, cade epuizată şi plânge amar. Autor: - Această zi a fost bogată pentru Rătușcă în întâlnirea cu locuitorii curții, cu Frica lui... și nu numai cu ei. Această cunoștință s-a încheiat cu expulzarea pentru Rățușă. Mama lui l-a abandonat nu l-a acceptat pentru cine este. Rățușca este speriată, nu știe să trăiască singur, nu știe cine este, de ce trăiește. În această zi a avut o altă cunoștință - prima sa întâlnire cu Moartea. Scena 3 Introducere în moarte Moartea se apropie încet de Rățușă, care stă întinsă epuizată pe scenă și plânge, în sunetul unui metronom. Arată la fel de dezgustător și nici nu prea înțelege cine este și ce este. faci aici. La fel ca Rătușca, la fel este și Moartea lui. Ea se va schimba împreună cu Răţuşca. Acum arată ca niște copii mici. Ea se întoarce către Duckling - Ei bine, bună, Duckling. Te urmăresc de multă vreme. Din ziua în care zăceai în ou, iar Rața Bătrână încerca să o convingă pe mama ta să te părăsească și să nu te clocească. Și acum toată lumea te alungă, nimeni nu are nevoie de tine, nici măcar propria ta mamă. Vino cu mine. Unde te numesc, toți sunt egali, toți vor fi prieteni cu tine Rățușcă: - Ce ai acolo? Există acolo un lac și un cer albastru Moartea: - Totul e diferit acolo, dar nu știu cum să-ți explic, eu însumi nu înțeleg totul... Frica alergă lângă Rățușă, zgomotos și? înspăimântat spune: - E frig. Nu o asculta și nu te uita la easperiat: - Ți-e frig, și nu voi merge nicăieri cu tine Moartea: - Păcat... O să-ți fie greu... Și de ce ai nevoie de o astfel de viață: - Eu! ca înotul în lac și privirea la cer și la soare Moartea: - Păi și stai, și mă duc să mă joc cu alții... Moartea pleacă în sunetul metronomului rățușa se ridică de pe jos câțiva pași spre sală și se așează pe marginea scenei, își strânge genunchii cu mâinile și se uită în hol, parcă la soarele și cerul strălucitori și la el Fine. Rața crește. Începe să se gândească la sensul vieții. Vrei să mergi cu noi în satul vecin? E o turmă întreagă de gâște tinere necăsătorite acolo, există o mulțime din care să aleagă. 2. Gusak: - De ce stai singur, hai să ne distrăm puțin. Trăim o singură dată. Sunt atât de multe plăceri în jur și încă suferi singur și apoi răsună focuri. Gândurile cad. Și Moartea îi trage în culise, seamănă cu Gusak. Rața se sperie și fuge. Scena 4 Cabana bătrânei Se aude muzica toamnei. Peisajul se schimbă Autor: - A venit toamna. Zilele calde și însorite au fost înlocuite cu cele reci și ploioase. Iar eroul nostru nu a avut de ales decât să caute un adăpost unde să poată petrece iarna. Să vedem ce se va întâmpla cu el în continuare. Proprietarul colibei, Pisica și Puiul urcă pe scenă și încep să filosofeze despre sensul vieții. Bătrâna se așează pe un scaun și tricotează un ciorap Pui: - Ascultă, Pisică, mă gândesc care este sensul vieții. Cred că e în ouă. Iată întrebarea: ce a fost mai întâi: oul sau puiul: - Și eu, Pui, cred că sensul vieții este în șoareci și smântână. Dacă prinzi un șoarece, primești smântână. Dacă nu iei smântână, ce rost are să prinzi șoareci: - Uită-te la ei, i-am găsit și pe Hegel și pe Platon? Mai vorbiți cu mine, leneșilor. Sensul vieții este ca fiecare greier să-și cunoască cuibul Se bate la uşă Bătrâna se apropie de aripi, bucuroasă: - O, e Răţuşca! Uite cine a venit la noi! Intră, intră dragă. Pe scenă vine rățușca - Poate va depune și el. Dacă nu, îl voi omorî și îl voi mânca. Spune publicului ca Rățușa să nu audă și se așează din nou pentru a tricota un șosetă scenă, cu labele băgate înăuntru, capul coborât modest și tras în umeri, dar nu-i dau odihnă :Cat: - Știi să prinzi șoareci: - Nu. Ce sunt șoarecii: - Ha ha ha. Nu știe ce sunt șoarecii. Doar ascultă, pui. Nu știe ce sunt șoarecii: - Păi, tu măcar știi să depună ouă: - Nu. Dar știu sigur că am eclozat dintr-un ou. La început a fost întuneric și cald acolo, apoi a izbucnit oul, a fost multă lumină, și am văzut lumea Pui: - N-o să cred niciodată că ai venit dintr-un ou! Cât de urât trebuie să fi fost oul dacă din el a ieșit o sperietoare ca tine Frica: - Nu poate face nimic. Doar te mănâncă Bătrâna este înspăimântată: - Deci, la ce faci dacă nu pui ouă și nu prinzi șoareci apă albastră... Mă pot scufunda cu îndemânare sub apă și pot înota repede Pisica: - Uf....! Ce poți face sub apă? Ce prostii stupide! Nu suport apa. Labele și mustățile se udă. Pot să mă spăl perfect cu limba Pui: - Nu înțeleg cum poți să-ți ude penele! La urma urmei, apa le face umede și nu sunt frumoase. Odată am fost prins de ploaie, m-am udat și mi s-a stricat tot părul Bătrână: - Nu-i de folos. Încă trebuie să-l omoare. Cel puțin face bine. Se ridică și aleargă după Rățușcă. Pisica și puiul aleargă în spate. Rățușca aleargă în culise, bătrâna și pisica și puiul îl urmează. Scena 5 Sărutul morții Sună muzica de iarnă. Peisajul se schimbă. Rățușa intră pe scenă. Ii este frig, incearca sa-si incalzeasca labele, se infiora, merge inainte si inapoi, calca, se aseaza pe podea si ridica privirea cu speranta Autor: A venit iarna. Rățușca trăia pe lac, își lua cumva mâncare și se ținea de cald cât putea. Într-o zi, un stol de păsări a zburat peste capul Răţuşei, una mai frumoasă decât cealaltă. I-au strigat ceva, iar țipetele lor i-au făcut inima să bată și să se rupă. El a strigat înapoi la ei și din pieptul lui i-au izbucnit cuvinte noi, nemaiauzite.sunete. Niciodată nu mai văzuse creaturi atât de frumoase și niciodată nu se simțise atât de singur. Nu era el însuși: în el s-a trezit o dragoste disperată pentru aceste păsări mari albe - o dragoste pe care nu o putea înțelege. Rața, care a rămas să petreacă iarna pe lac, a fost nevoit să înoate din ce în ce mai repede pentru a ține pelinul în gheață. El este încrezător. Poți să mori de o astfel de frică, nu poți să nu observi și să o auzi, în această scenă Frica și Moartea devin aliate: - Nu rezista. Îngheți și atât. Ce ai fost, ce nu ai fost. Nimeni nu va observa. Nimeni nu te iubește, nimeni nu are nevoie de tine. Știi, dar moartea nu este cea mai rea opțiune, există chiar ceva în ea. Te vor găsi încremenit și vor spune „ce moarte eroică”, se vor simți vinovați în fața ta, vor regreta că nu te-au iubit, te-au alungat. Rățușcă: - M-am săturat să fiu singură. Gheața asta se apropie din ce în ce mai mult de mine. Mi-e frică. Nimeni nu are nevoie de mine. De ce ar trebui să trăiesc? Am doar un prieten. Moarte, unde esti? Măcar vorbește cu mine. Moartea vine la sunetul metronomului, îl îmbrățișează pe Rățușcă, îl acoperă cu grijă și se așează lângă el, ea este prietenă și salvatoare: - M-ai sunat, Rățușcă? Am venit. Da, deja trece toamna, vine iarna. Vreau sa te ajut. Hai, o să te încălzesc. Nu trebuie să-ți miști labele, să muncești din greu, să te relaxezi și să asculți sunetul tăcerii. Rățușca se înfioră, își înfășoară labele și se înfășoară într-o țesătură care arată ca gheața. Moartea îi pune mâna pe spate și îl mângâie. Rățușca încearcă să arunce pânza, dar nu reușește adoarme epuizat în poala Morții: - Ți-e frig. Abia respiri. Nu ai puterea să ieși din captivitatea gheții. Dormi, te voi lua cu mine în împărăția somnului veșnic. Acolo unde te numesc, nimic nu mai e înfricoșător. Moartea îl sărută pe Rătușcă. Două rațe sălbatice: - Poftim, ciudat! Ce păcat! Ce tristețe - Nu chiriaș! Nu ne putem ajuta! Urcă pe scenă autorul: - Rățușcă, ai mereu timp să mori. Dar să găsești sensul vieții tale, să trăiești cu demnitate, astfel încât oamenii să se simtă bine pentru că exiști, acesta este un adevărat curaj, trezește-te curând! Ce zici de visul și dragostea ta pentru aceste păsări albe frumoase pe care le-ai văzut pe cer! Rața aude, încearcă să se ridice, dar gheața îl împiedică: - Cum să scap de gheață? Un țăran se apropie de lac, îl vede pe Rățușcă, sparge gheața cu toiagul și îl ajută pe Rățușcă să se ridice. Țăranul: - Ek, ai avut noroc. Să mergem la mine acasă, că altfel sunt complet înghețat, săracul. De ce nu ai zburat spre sud cu oamenii tăi? Probabil a fost rănit, sau s-a îndepărtat de turmă. Țăranul o ia în culise. Rața a fost ajutată pentru prima dată în viață. Dragostea de viață a ajutat-o ​​pe Rățușcă să supraviețuiască. Atât acest ajutor, cât și întâlnirea cu Moartea și Frica l-au făcut mai puternic. Scena 6 Casa Țăranului Autor: Nu a fost prima dată când țăranul a salvat viețile locuitorilor pădurii. Avea o inimă bună și nu putea lăsa Rățușca să moară în captivitate în gheață. L-a adus acasă să-l încălzească și să-l hrănească. Pe scenă se află o familie de țărani, obiecte ale vieții de zi cu zi țărănești. Țăranul urcă pe scenă și o conduce pe Rățușcă de mână: - Iată, nevastă, am adus Rățușa. L-am găsit pe lac. Înghețat în gheață, bietul. Trebuie să-l încălzim și să-l hrănim. Soția îl atinge pe Rățușă, acesta se sperie și împrăștie din greșeală apă, frica se apropie de ea și îi șoptește la ureche: „E pe cale să-ți răstoarne toată casa pe soția proprietarului: „Pe cine ai adus din nou în casă”. ?” Întotdeauna aduci tot felul de oameni. Nu ești obosit? Ești un adult. Ei bine, uite, n-au trecut nici măcar trei minute și iată că a dat totul peste cap în casa mea. Ei bine, pleacă. Pleacă Soția proprietarului aleargă după Rățușă cu mătură, ridică mătura și vrea să-l lovească Rățușa apucă mâna stăpânului, o oprește, nu se lasă lovită, el se apără pentru prima dată. nu ma loveste! Mă las! E mai bine pentru mine să fiu singură. Gazda coboară mătura, se așează nedumerită pe un scaun și se uită cu ochi surprins la Rățușcă. Rățușca se duce în culise. Țăranul dă din cap cu regret, flutură mâna: - Eh, tu! Prostule prostule! Inima ta este făcută din piatră. Nu-ți pare rău pentru nimeni: nu pentru tine,fără oameni, fără animale țăranul încearcă să plece. Va merge la altcineva. Vei rămâne singur cu copiii Gazda: - Ce ai spus? Unde te duci, ratat? (Trage țăranul înapoi) Sunt un prost? Poate că eu am adus acest ciudat în casă? Sau rătăcesc prin pădure în loc să mă apuc de treabă? Tot timpul te duci undeva, iar eu sunt aici singur cu copiii! De ce te plimbi cu bunătatea ta peste tot fără niciun rezultat? Mă iubești și îți pasă de mine? I s-a făcut milă de rățușcă, vezi Țăran: - Păi, când ne vom auzi și ne vom înțelege în sfârșit... Se duc în culise rățușa singură pe scenă, Moartea se apropie de el un metronom. S-a schimbat și ea, a devenit puternică și frumoasă. Îi place Răţuşca: - Ei bine, ce fel de viaţă ai: un lac este o casă, un lac nou este o casă nouă. Un țăran te-a salvat, și ce? Și nu este loc pentru tine și nimeni nu are nevoie de tine acolo. Sper că acum ești convins de asta. Și ai fost dat afară din casa asta. Doar eu am nevoie de tine, doar eu te sun. Înțelege, în sfârșit - Da, Moarte. Poate ai dreptate că viața mea, sincer vorbind, nu este zahăr. Dar aceasta este viața mea, nu a altcuiva. Și acum nu mi-e frică, știu exact pentru ce trăiesc. Vreau să zbor ca aceste păsări albe frumoase și să le ofer oamenilor bucurie - Ei bine, depinde de tine. Fă cum vrei rățușa pleacă și se schimbă în haine albe în culise. Toti ceilalti participanti se schimba in haine albe. Sunt lebede. Frica își scoate hainele negre și rămâne într-un costum roșu. Și Moartea are o ținută nouă - o rochie de mireasă. Rățușca ar putea muri din cauza vânătorilor sau să rămână pentru totdeauna să doarmă pe lac. Dar a ales o viață vrednică și, deci, o Moarte vrednică de la bătrânețe, cu recunoștință față de viață și în pace cu toți și cu sine, o adevărată uniune de nuntă. Moartea este o parte a vieții, rezultatul ei și ultima alegere pe care o face o persoană. Scena a 7-a Viața continuă Muzica primăverii sună Autor: - Așa a petrecut Rățușca toată iarna - între viață și moarte. Și apoi din nou a fost o adiere blândă de primăvară. Apa din lacul din apropiere a devenit mai caldă, iar Răţuşca, care înota acolo, şi-a întins aripile. Și ce aripi mari și puternice s-au dovedit a fi! L-au ridicat de pe pământ. De sus a văzut grădini în rochii albe, a văzut țărani arătând și creaturi tinere eclozând, clătinând, bâzâind și înoând. Duckling s-a transformat deja într-o lebădă frumoasă, dar nu știe încă despre ea The Duckling și Fear vin pe scenă în haine noi din diferite părți. Rățușa nu se teme de singurătate acum, îi vorbește cu încredere Frica. Rătușca a depășit multe dificultăți, a învățat să-și stăpânească Frica și de aceea a supraviețuit și a devenit o lebădă frumoasă. mie, dar acum văd că ești complet mic Frica: - Am crescut, m-am mărit și am țipat tare ca să mă observi. Te-am avertizat despre pericol și am vrut să te protejez - Mulțumesc, dar acum mă pot proteja și te văd foarte bine. Frica se adresează publicului: Eu sunt frica. Nimeni nu mă iubește. Toată lumea încearcă să scape de mine prin orice mijloace: încearcă să nu observe, fug de mine, mă suprimă, își fac corpul rece și insensibil. Și totul în zadar. Pentru că eu sunt un sentiment și nu poți scăpa de un sentiment, cu atât mai puțin fugi de mine. Trăiesc în trup și alerg cu tine. Fii atent la mine de îndată ce apar, așa acum: mic și roșu, ca o lumină de semnalizare, și atunci nu va mai fi nevoie să cresc, să mă întâlnesc și să fac rățușcă: - Vrei să-ți spun de ce sperii pe toți și nimeni nu te iubește: - Păi, rățușcă: - Pentru că ești singur, și asta te înfurie. Rățușcă: - Creează-ți visul și crede în el. Treci la afaceri reale, salvează oamenii când există o amenințare reală pentru viața lor. Frica: - Probabil că ai dreptate. Mulțumesc, rățușcă. Acum știu exact ce voi face în viitorul apropiat Frica merge din nou în culise. Rățușca dansează cu aripile sale. ratusca:-.