„La început era Cuvântul”. Din primele rânduri o ghicitoare. Am înțeles cu adevărat indiciuul, la urma urmei, nu pun cuvintele atât de bine pentru a crede că ele sunt baza pentru tot „La început a existat un gând”. Iată traducerea. Mă voi gândi totuși la el, pentru a nu distruge imediat lucrarea cu prima frază „A existat putere la început”. Acesta este ideea. Dar după puțină ezitare, resping această interpretare, după cum văd, eram din nou confuz: „La început a fost ceva”, spune versetul „Faust” al lui Goethe traducerea incorectă a textului Noului Testament? Contemporanii mei, și eu împreună cu ei, suntem într-o tulburare similară de fiecare dată când stăm în pragul a ceva nou. Cum să începi, cum să „nu îți strici munca cu prima frază”? Formulați clar ce urmează? Îți realizezi obiectivele și gândește-te la mișcările tale? Sau ar trebui să-mi adun puterile și să-mi folosesc voința? Iată-l, flagelul unei societăți în care rațiunea este pusă mai presus de orice altceva, unde, în plus, conștiința individuală stăpânește adăpostul! Trebuie să te întorci la propria ta esență unică, să înțelegi impulsurile interne, înclinațiile, sentimentele, să faci planuri și să ghicești cum vor răspunde cuvintele și gesturile tale. Conștiința de sine a Rusiei este, în general, caracterizată de o abordare similară. Nu degeaba școala de teatru domestic este radical diferită de cea occidentală, unde principiul fundamental este gestul (adică acțiunea) spre deosebire de „mișcările noastre spirituale”. Iar rusul trebuie să fie într-o situație de stagnare tot timpul, cu excepția cazului în care schimbările externe exercită o presiune atât de puternică încât devine imposibil să le ignore și, vrând-nevrând, trebuie să ia măsuri pentru a se adapta la noile condiții schimbate. Interesant este că tocmai în școala psihologică domestică este dominantă abordarea care pune activitatea în prim plan. Activitatea, și nu emoțiile, scopurile, sarcinile, nu conștientizarea și verbalizarea lor, sunt cele care își iau originea filogenetică din munca în comun. Mai mult, se subliniază că fezabilitatea apariției acestor fenomene nu poate fi descoperită decât în ​​procesul de activitate comună. Pe baza acestor considerații, ieșirea din situația de „stagnare” devine mai clară și mai simplă. În primul rând, trebuie să încerci să începi să faci ceva - ceva nou și neobișnuit, în condiții noi, cu oameni noi. Nu trebuie să fie ceva grandios și să vă ocupe tot timpul. Și, cel mai important, nu ar trebui să urmărești niciun obiectiv și să lucrezi pentru rezultate. Singura sarcină a unei astfel de activități este să începeți să vă mișcați (pentru început, cel puțin în sensul literal al cuvântului - de-a lungul unui nou drum către muncă). În al doilea rând, uită-te mai atent la oamenii din jurul tău - cum reacţionează ei la activitatea ta? Ce-ti place in legatura cu asta? Ce vă întreabă, ce vă cer? Ce nu observă și ce refuză? Răspunzând la întrebările propuse, puteți determina ce valoare puteți aduce și ce „cerere” puteți oferi o „ofertă” adecvată. Și, în sfârșit, ce activitate îți aduce plăcere în timp ce o faci? Care este cel mai ușor lucru de făcut? Acest lucru vă va permite să înțelegeți direcția în care ar trebui să vă dezvoltați în continuare. Pentru a pune accentul corect, aș dori să subliniez că este prima etapă – experimentarea și mișcarea în direcții diferite – care ocupă cea mai mare parte a timpului: înțelegerea este precedată de o lungă perioadă de „gestație”. Rezumând născocirile exprimate aici, vreau să subliniez că nu slăbesc valoarea cuvintelor, emoțiilor și eforturilor volitive care sunt atât de necesare și importante pentru o persoană. Dar, uneori, merită să încerci mai întâi să manipulezi realitatea socială înconjurătoare, să treci la acțiune, pentru ca mai târziu, bazându-te pe emoțiile care apar, exprimând gânduri emergente, depunând în cele din urmă un efort de voință puternică, să aducă munca începută până la sfârșit..